Verbul „a fi” ridică des probleme de ortografie în e-mailuri oficiale și documente formale, mai ales când apare la forma negativă. Diferența dintre un singur „i” și doi „i” nu ține de o excepție greu de reținut, ci de aplicarea exactă a regulilor gramaticale.
Forma „să nu fii” se folosește numai la modul conjunctiv prezent, la persoana a doua singular. În această construcție, verbul păstrează întotdeauna doi „i” la final, fie că enunțul este afirmativ, fie negativ. Prezența conjuncției „să” indică direct această formă. Când enunțul exprimă o dorință, o urare sau o condiție adresată direct cuiva, scrierea corectă este cu doi „i”. Exemplele din uzul curent sunt clare: „Aș vrea să nu fii supărat pe decizia luată” și „Este bine să nu fii absent la interviu”. Negația nu schimbă terminația verbului, iar forma afirmativă „să fii” impune și forma negativă „să nu fii”.
În schimb, „nu fi” este forma corectă la imperativ negativ, tot la persoana a doua singular. Acest mod verbal este folosit pentru ordine, sfaturi directe sau interdicții imediate. În limba română, imperativul negativ se construiește din adverbul de negație „nu” și infinitivul verbului principal. În cazul verbului „a fi”, infinitivul are un singur „i”, de aici și forma „nu fi”. Exemplele sunt directe: „Nu citi” vine de la „a citi”, „Nu pleca” de la „a pleca”, iar „Nu fi” de la „a fi”. La afirmativ, imperativul cere doi „i”: „Fii curajos!”. La negativ, forma corectă devine „Nu fi laș!”.
Potrivit explicațiilor prezentate de Jurnalulnational, lipsa conjuncției „să” elimină din start varianta de conjunctiv. În structuri precum „nu fi trist”, „nu fi obraznic” sau „nu fi naiv”, este vorba despre o interdicție directă, iar un singur „i” este suficient și corect.
Există și o situație distinctă în care asocierea „să”, „nu” și „fi” cu un singur „i” respectă normele. Ea apare exclusiv la conjunctivul perfect. Această formă exprimă o acțiune desfășurată și încheiată în trecut și se formează din conjuncția „să”, auxiliarul invariabil „fi” și participiul verbului principal. Auxiliarul rămâne mereu scris cu un singur „i”. Exemplele sunt: „Aș fi preferat să nu fi plecat atât de devreme de la birou”, „Era mai bine să nu fi zis nimic la ședință” și „Speram să nu fi plouat ieri în timpul evenimentului”. În aceste construcții, „fi” nu exprimă o stare, ci ajută la formarea timpului compus.
Pentru evitarea confuziei, o metodă practică este înlocuirea verbului „a fi” cu un alt verb comun. Dacă propoziția își păstrează sensul logic prin folosirea infinitivului acelui verb, atunci forma corectă cere un singur „i”. În exemplul „nu fi supărat”, testul cu verbul „a face” duce la „Nu face asta”, ceea ce confirmă imperativul negativ și, implicit, scrierea cu un singur „i”.
