Un sistem menit să combată evaziunea fiscală s-a transformat într-o adevărată capcană pentru antreprenorii de bună-credință. Direcția Antifraudă din ANAF aplică amenzi uriașe, de 20.000 de lei, pentru o simplă problemă de interpretare tehnică, sancționând firme care și-au declarat corect achizițiile și au plătit toate taxele la stat.
Capcana birocratică din spatele codului UIT
O firmă mică din România a achiziționat recent un autoturism dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene. Totul a decurs legal. Mașina a fost transportată, verificată la graniță și înmatriculată fără probleme. Mai mult, la intrarea în țară exista deja un cod UIT (codul unic de identificare a transportului) generat în sistemul RO e-Transport de către operatorul logistic. Trasabilitatea vehiculului era completă.
Numai că, după câteva luni de liniște, inspectorii ANAF Antifraudă au aplicat amenda minimă de 20.000 de lei. Motivul? Lipsa unei declarații separate, depuse în nume propriu de către beneficiarul final al mașinii, deși transportul era deja înregistrat. Pentru antreprenori, o astfel de sancțiune picată din cer destabilizează direct fluxul de numerar.
Când legea lovește în firmele cinstite
Aici intervine o ruptură logică între scopul legii și aplicarea ei în practică. V-ați gândit vreodată că transparența fiscală totală vă poate aduce o sancțiune uriașă? Fix asta se întâmplă acum în mediul de afaceri românesc. Inspectorii interpretează cumulativ obligațiile participanților din lanțul logistic și solicită declarații multiple pentru aceeași operațiune comercială, deși transportul figurează deja în baza lor de date.
Într-o analiză detaliată, avocata Alina Nica atrage atenția asupra acestei practici instituționale, după cum notează Financiarul. Specialistul explică modul în care o procedură de monitorizare devine un instrument punitiv automat. „Sistemul RO e-Transport, instituit prin OUG nr. 41/2022 și extins prin OUG nr. 115/2023, are un scop pe care nimeni nu îl contestă serios: să monitorizeze transporturile de bunuri și să combată evaziunea fiscală. Problema pe care o văd nu este legată de sistemul în sine, ci de modul în care obligațiile de declarare au fost construite și cum sunt aplicate sancțiunile, pentru că, de la o vreme, în loc să prindă fraudatori, sistemul produce amenzi pentru contribuabili care nu au intenții de fraudă și nu prejudiciază în niciun fel”, declară avocata.
Până la urmă, transformarea unui control fiscal într-o amendă automată pentru o simplă formalitate birocratică nu aduce absolut nicio informație nouă statului.
Soluții în instanță și precedentul european
Există totuși speranță.
Apărarea se poate construi juridic pe trei piloni solizi: prescripția, proporționalitatea și individualizarea sancțiunii. Iar jurisprudența europeană oferă instrumente puternice. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat în cauze celebre precum Salomie și Oltean sau Grupa Warzywna că sancțiunile fiscale nu au voie să depășească limitele strict necesare pentru colectarea taxelor și prevenirea evaziunii. O amendă automată, aplicată orbește fără a ține cont de absența fraudei, este pur și simplu disproporționată.
Iar instanțele din România au început deja să corecteze aceste derapaje. „Primele soluții pronunțate în spețe similare par să meargă în această direcție. În 2025, Judecătoria Câmpina (2025) și Judecătoria Marghita (2025) au admis în parte plângeri contravenționale formulate împotriva unor procese-verbale ANAF emise în temeiul OUG nr. 41/2022 și au înlocuit amenzile cu avertismentul”, arată Alina Nica.
Ce trebuie să facă managerii în fața unui control
Timpul este cel mai mare inamic al firmelor vizate de aceste controale. Plângerea contravențională trebuie depusă obligatoriu în maximum 15 zile de la comunicarea procesului-verbal. Depășirea acestei ferestre scurte anulează practic orice șansă de apărare în instanță, forțând compania să achite suma stabilită de inspectori.
Și totuși, soluția reală pe termen lung nu stă în aglomerarea instanțelor cu sute de litigii. Legislația are nevoie urgentă de clarificări, astfel încât obligațiile de declarare să nu mai genereze sancțiuni ruinătoare pentru firmele care acționează cu bună-credință. Penalizarea companiilor pentru erori de interpretare tehnică blochează direct activitatea economică de zi cu zi.
