Germania a publicat în septembrie 2026 un plan național pentru eliminarea treptată a petrolului, cărbunelui și gazelor până în 2045.
Ministrul german al mediului, Carsten Schneider, a prezentat planul și a descris dependența de combustibilii fosili ca pe o vulnerabilitate costisitoare, potrivit TIME. Scumpirile provocate de perturbarea transportului maritim au pus deja presiune atât pe bugetele guvernelor, cât și pe cele ale gospodăriilor.
Criza petrolului a scumpit importurile, dar efectele au fost diferite
În timpul războiului împotriva Iranului, blocajele transportului prin strâmtoare au împins cotația petrolului Brent peste 100 de dolari pe baril, cu efecte asupra prețurilor carburanților la nivel mondial. De la începutul crizei, importatorii au plătit suplimentar 1,83 miliarde de dolari pe zi pentru petrol și gaze, fără un beneficiu suplimentar, conform TIME.
Diferențele dintre sistemele energetice s-au văzut însă în prețul electricității. Până la sfârșitul lunii aprilie, prețurile angro de referință, cele de pe piața unde energia se tranzacționează înainte de a ajunge la consumatori, crescuseră cu peste 20% în unele țări europene. În Spania, ele scăzuseră.
Sursele regenerabile furnizau aproape 60% din electricitatea spaniolă. Investițiile în această producție au atenuat șocul scumpirii combustibililor fosili, potrivit TIME.
Brazilia a resimțit, de asemenea, mult mai puțin creșterea prețurilor. Țara are cea mai mare pondere a surselor regenerabile în mixul energetic dintre statele G20, iar majoritatea șoferilor pot alege la pompă etanol sustenabil în locul benzinei, în întreaga țară.
Sursele regenerabile au trecut înaintea cărbunelui
În producția mondială de electricitate, schimbarea s-a produs deja: sursele regenerabile au depășit cărbunele în 2025 și au devenit principala sursă. Rezultatul apare în analiza anuală publicată în aprilie 2026 de organizația de analiză energetică Ember, citată de TIME.
Tot în 2025, lumea a adăugat mai multă capacitate de producere a electricității din surse regenerabile decât în oricare an anterior. Autorii articolului din TIME susțin că ritmul trebuie accelerat, astfel încât cantitatea de energie regenerabilă disponibilă în rețele să se dubleze în următorii patru ani.
Și politicile energetice arată o schimbare de direcție. De la începutul războiului împotriva Iranului, țările din Asia de Sud-Est au publicat de patru ori mai multe politici pe termen lung pentru energia regenerabilă și electrificare decât pentru combustibilii fosili.
Autorii leagă investițiile de competitivitate: electricitatea regenerabilă abundentă și accesibilă, împreună cu rețelele care o transportă, poate atrage industrii și capital. Ea permite și producerea la scară largă a combustibililor nefosili pentru sectoare unde reducerea emisiilor este dificilă, precum transportul aerian și cel maritim.
Există și un efect asupra ocupării. Potrivit unei estimări a ONU citate de TIME, fiecare dolar investit în energie regenerabilă creează de până la trei ori mai multe locuri de muncă decât un dolar investit în combustibili fosili.
Electrificarea depinde de rețele și de stocare
Extinderea producției trebuie însoțită de infrastructura care duce energia la utilizatori. Sunt necesare rețele mai puternice, capacități de stocare și instituții care să coordoneze dezvoltarea lor. Fără o planificare eficientă, proiectele pot aștepta ani pentru racordare, avertizează autorii.
Campania Electrify Now, lansată la începutul anului 2026, urmărește extinderea utilizării electricității în energie, transport și industrie. Obiectivele invocate sunt creșterea securității energetice, folosirea mai eficientă a energiei și îmbunătățirea competitivității.
Viitoarea președinție a summitului climatic COP31 a propus ca electricitatea să ajungă la 35% din consumul mondial de energie până în 2035. Schimbările concrete urmărite prin această direcție sunt:
- Autobuze electrice pe străzile orașelor.
- Încălzire mai curată pentru case și fabrici.
- Alimentare fiabilă cu electricitate pentru comunitățile care încă nu au acces la ea.
- Combustibili sustenabili care să îi înlocuiască pe cei fosili în sectoarele dificil de electrificat.
Acordurile internaționale trec la etapa planurilor naționale
La COP28, desfășurată la Dubai cu trei ani înaintea publicării articolului din TIME, 195 de țări au convenit prin consens asupra tranziției de la combustibilii fosili. La COP30, în plenul de închidere, a fost anunțată o foaie de parcurs cu orizontul 2050.
Aceasta examinează obstacolele întâlnite de societăți, finanțarea și politicile necesare, precum și căile diferite pe care le pot urma țările. Punctele lor de plecare în tranziție sunt diferite.
Agenda a fost reorganizată pentru a accelera aplicarea Acordului de la Paris. Cooperarea funcționează în două ritmuri: negocierea între state, bazată pe consens, și punerea în practică a deciziilor summitului, prin inițiative care nu au nevoie de un nou consens.
În cadrul Global Climate Action Agenda, COP30 a stimulat coaliții precum cea care a organizat conferința de la Santa Marta, convocată de Columbia. Raportul rezultat a prezentat opțiuni pentru planificarea națională, investiții și cooperarea internațională.
Presiunea climatică rămâne în fundalul acestor decizii. TIME invocă avertismentele Grupului interguvernamental privind schimbările climatice: lumea riscă să depășească limitele necesare pentru evitarea unora dintre cele mai grave efecte ale încălzirii globale. Fenomenele meteorologice extreme devin mai frecvente, mai intense și mai mortale.
La COP31, planurile trebuie legate de investiții
După întâlnirile liderilor de la New York, la Climate Week și la Adunarea Generală a ONU, următoarea etapă este summitul din Antalya, Turcia. La COP31, autorii articolului anunță că vor susține consolidarea planurilor credibile de electrificare curată sau a angajamentelor pentru elaborarea lor, în cadrul unor strategii energetice și economice mai largi.
Aceste planuri trebuie adaptate fiecărei țări și construite prin dialog cu societatea. Ele trebuie să precizeze cum vor extinde infrastructura și vor stimula investițiile autoritățile naționale și locale, companiile și ceilalți participanți.
Autorii cer firmelor să contribuie cu finanțare, tehnologie și formare profesională, iar instituțiilor financiare internaționale să ajute țările care se împrumută scump să obțină finanțare accesibilă. Lucrătorii și comunitățile afectate de tranziție au nevoie, la rândul lor, de sprijin pentru a beneficia de schimbare.
