Cu toții am pățit-o. Cauți disperat cheile, nu mai știi de ce ai intrat într-o cameră sau îți scapă un nume exact când ai mai mare nevoie. De cele mai multe ori, aceste momente sunt normale și nu ascund o problemă medicală. Numai că, uneori, uitarea poate fi un semnal de alarmă serios, iar a face diferența este esențial.
De ce uitam, de fapt?
Capacitatea de a memora este strâns legată de atenție și concentrare, iar factori precum oboseala, somnul de proastă calitate, stresul intens sau chiar unele medicamente ne pot juca feste. E drept că, odată cu înaintarea în vârstă, lucrurile se mai schimbă. Dar nu trebuie să ne panicăm din prima.
„Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este firesc ca unele procese cognitive să devină puțin mai lente. Putem avea nevoie de mai mult timp pentru a ne aminti un nume, pentru a găsi un cuvânt sau pentru a învăța informații noi. În mod obișnuit, aceste schimbări sunt discrete și nu afectează mare viața de zi cu zi. De regulă, amintirile mai vechi sunt păstrate mai bine, în timp ce informațiile recente pot fi mai dificil de accesat. Aceste modificări fac parte, în multe situații, din procesul firesc de îmbătrânire și nu indică automat existența unei afecțiuni neurologice”, declară Dr. Alexandra Matei, medic neurolog.
în aceste forme naturale de uitare, informațiile îți revin de obicei după un timp și poți să-ți continui activitățile fără probleme majore.
Cauze ascunse, dar reversibile
Înainte să te gândești la ce e mai rău, stai puțin. Există numeroase cauze reversibile care pot da peste cap memoria și concentrarea. Printre ele se numără hipotiroidismul, deficitul de vitamina B12, anemia, depresia și anxietatea sau apneea de somn netratată. Iar consumul excesiv de alcool, stresul cronic sau perioadele grele din viață pot fi și ele vinovate.
V-ați gândit vreodată că epuizarea te poate face să uiți unde ai parcat mașina?
O evaluare de specialitate este esențială pentru a clarifica originea acestor simptome, după cum noteaza Revistaioana. „O perioadă de doliu, o schimbare importantă de viață, pensionarea sau epuizarea cronică pot influența important atenția, concentrarea și capacitatea de dedicare în activitățile de zi cu zi. În aceste situații, multe persoane pot avea impresia că „au o problemă de memorie”, când, de fapt, dificultatea principală ține de disponibilitatea psiho-emoțională din acea perioadă, fără să existe neapărat o afecțiune neurologică. Rolul evaluării neurologice este tocmai acela de a aduce claritate asupra originii acestor simptome cognitive și de a diferenția situațiile care fac parte dintr-un context emoțional sau medical reversibil de cele care necesită investigații suplimentare”, adaugă medicul.
În multe cazuri, odată ce cauza (fie ea medicală sau emoțională) este identificată și tratată corect, problemele de memorie se pot ameliora treptat sau pot chiar dispărea.
Cand devine uitarea un semnal de alarma
Diferența majoră între uitarea obișnuită și cea care semnalează o boală neurologică stă în persistență și evoluție. Dacă problema de memorie este constantă, se agravează în timp și începe să interfereze cu viața de zi cu zi, atunci e cazul să acționezi. De exemplu, e una să nu-ți amintești imediat un nume, și alta e să ai dificultăți repetate în organizarea sarcinilor banale, în gestionarea banilor sau în orientarea în locuri pe care le cunoșteai foarte bine.
Semnalele sunt destul de clare.
„Semnalele care justifică o vizită la medic includ: repetarea acelorași întrebări în cadrul unei conversații, fără ca persoana să își amintească faptul că a primit deja răspunsul (uneori poate părea pentru cei din jur că nu este interesată de subiect sau că nu a fost atentă); pauze frecvente în mijlocul conversațiilor pentru a căuta cuvintele sau înlocuirea acestora cu propoziții ori fraze; retragerea socială și modificările de personalitate (spre exemplu, evită ieșirile din casă, limitează interacțiunile cu alte persoane, reduce telefoanele adresate apropiaților sau durata conversațiilor); dificultate la orientare sau chiar rătăcirea în locuri familiare; neglijarea îngrijirii personale; dificultate în gestionarea banilor sau a medicației; omiterea programărilor prestabilite (programări la medic, întâlniri cu apropiați); confuzia tot mai frecventă cu privire la dată, loc sau persoane cunoscute”, mai precizează Dr. Alexandra Matei.
Ce faci daca recunosti aceste semne
Dacă observi aceste semne la o persoană apropiată, primul pas este o discuție calmă și plină de empatie. Este necesar să înțelegi dacă și ea a observat schimbările și să-i arăți sprijin, fără a o critica. De multe ori, persoanele care se confruntă cu o afecțiune neurologică fie nu conștientizează pe deplin problema, fie o neagă din teamă.
Și, fireste pasul următor este o programare la medicul neurolog. O evaluare de specialitate poate stabili un diagnostic, poate identifica cauze tratabile și poate oferi familiei un plan de acțiune. O abordare proactivă poate aduce claritate și soluții, transformând o simplă îngrijorare într-un plan concret de acțiune.
