TPU - toti pentru unul
TPU - toti pentru unul

TPU – toti pentru unul

 TPU.ro se doreşte a fi locul unde îţi poţi întreba prietenii pe care nu i-ai întâlnit încă. Site-ul TPU este o rețea de socializare, o platformă online de întrebări și răspunsuri, lansată în noiembrie 2008. În prezent deține locul 125 în cele mai accesate website-uri românești. Utilizatorii își oferă reciproc soluții la problemele cu care se confruntă, împărtășind între ei cunoștințele și experiența proprie.

Statistici web: tpu.ro

Bună! Acum aproximativ un an am cunoscut un băiat, vorbim de jumătate de an, iar de câteva luni am început să ieșim. În decursul acestor luni am permis treptat, poate, prea multă apropiere fizică și nu știu cum să o interpretez. Prin „apropiere fizică" nu fac referire la nimic legat de sex, nu au existat aluzii cu tentă sexuală între noi sau atingeri în zone erogene; ci ne ținem de mână dacă stam așezați undeva, ne îmbrățișăm, mă mângâie, stau cu capul pe pieptul lui, mă sărută pe cap, pe frunte, iar cam după două luni în care ne-am văzut, m-a sărutat și pe buze, deși ar fi vrut să facă asta mai devreme. El nu a deschis până acum subiectul relației cu mine, nu știu dacă suntem împreună sau nu, iar eu mă simt folosită. Sintetizând, am ajuns să ne cunoaștem destul de bine până acum, ne înțelegem bine, comunicăm, ne scriem scrisori, poezii; simt că mă iubește, cât poți iubi un om într-un timp relativ scurt, dar mă macină ideea că nu mă va respecta pentru că m-am lăsat ușor și poate mă va considera slabă pentru că vede că am nevoie de afecțiune. Cum interpretează un băiat situația asta? Țin să precizez că avem 22 de ani, iar el este un băiat care a avut experiențe de tot felul cu femeile. Eu sunt mai cuminte, am avut doar o relație de un an jumate mai copilăroasă cu un băiat și încă sunt virgină. Mulțumesc!
Am început să iau din nou nişte suplimente pe care nu le-am mai luat de vreo 3 ani.Pe atunci,la modul de administrare scria că trebuie luate înainte de masă, parcă cu 30 de minute, dacă am reţinut bine şi cu multă apă.Acum nu mai scrie decât că trebuie luate cu multă apă. Care ar fi explicaţia?
Dim ce cauza în PREMIER LEAGUE ANGLIA. Se joaca non - stop!? (Fără pauzele pentru meciurile echipelor naționale!?)
Salut TPU! Stie cineva daca pot dona sange avand beta-talasemie minora?
Prin 1986 in Sibiu aveam un profesor de matematica PETRISOR, stie cineva detalii despre el
Salut TPU, nu ma pricep la arme de aceea va intreb, as dori sa-i cumpar tatalui meu o arma de vanatoare dar fara a fi necesar un permis de port arma si m-am gandit sa-i cumpar arma aceasta: https://www.arw.ro/carabine-aer-comprimat/gamo/37767-fast-shot-10x-igt-5-5mm-plus4x32wr/. Acum va intreb ca nu scrie nimic pe internet legat de ea, dar am gasit totusi o mica descriere pe un alt site in care spune ca achizitia de munitie se face pe baza de permis de port arma si cu buletinul, dar totusi este doar o arma cu aer comprimat, nu ar trebui sa fie un pericol. Voi ce spuneti?
Ce înseamnă dacă mă doare mâna stângă cu palmă și degete? Poate avea legătură cu inima? Țin să menționez că am avut și înțepături în cap.
Din ce cauză unele persoane la bătrânețe parese că scad în înălțime? De exemplu, aveam un profesor în liceu. În tinerețe și până acum câțiva ani a fost un om înalt, să fi avut 1.85 cm dar de câțiva ani s-a micșorat cu câțiva cm în înălțime (nu, nu mi se pare). Are vreo 74 de ani și din câte știu nu suferă de nicio boală a oaselor, osteoporoză sau altceva. Acest lucru l-am întâlnit și la alții. Care e cauza sau cauzele?
Dacă îmi deschid un cont la superbet, și vreau sa alimentez contul cu bani din paysafecard, când o sa vreau sa ii retrag din cont, o sa mi dea fizic la agenție? În mână? Sau vor reveni tot în contul paysafecard?
Stiti niste pastile bune pentru pofta de mancare? Analizele imi sunt ok, doar ca nu prea am apetit si ma satur cu putina mancare.
Dacă faci sport frecvent nu intri in depresie?
Dacă mănânci sănătos sunt șanse mai mari sa fii mai optimist?
Salut, vrei un câștig în plus. Întra pe link-ul următor: https://join.displaysocial.com/znrO/Cristi și fă-ți un cont. Tot ce trebuie să faci e să postezi poze original content (nu e asta o regulă, dar dacă nu vrei să te expui) și vei fi recompensat pentru fiecare postare, like, suport, comm și share! Nu ezita să îmi lași un mesaj acolo după ce ți-ai făcut cont pentru a te putea ajuta cu promovarea. Mult succes. Și nu e o glumă, aplicația e folosită de foarte mulți români. Hai, te aștept ????
Oare biliardul chiar îmbunătățește capacitatea cognitiva? De ce?
Ce spuneți e mult stres in armata?
În ce program pot exersa lucrul cu Turtle în Python?
Buna... Ce numar logic umeaza dupa suita 423, 72, 630, 22,?
Buna ziua! Ma intereseaza si pe mine detalii despre cum si cu ce as putea face un pat din paleti, care ar fi pasii si de ce scule as avea nevoie? Multumesc
Buna TPU,sunteti de acord cu vaccinul? fratii mei imi zic sa nu il fac tata nu vrea sa il faca dar mama vrea sa il fac si eu si ea pentru ca a facut si o prietena de a ei,Mi ar trebui la condus vaccinul ca imi zicea de certificat verde sau test covid, Ce zice ti sa il fac? Pfizer
AM UN TELEFON HWAEI P40 LITE Ieri si-a facut niste upgrade-uri niste udate-uri fara voia mea apoi dupa asta nu a mai dorit sa mai apara imagine pe ecran Se vede doar lumina de la led-uri cand apas pe butonul de power Daca ma suna cineva telefonul suna dar eu nu pot sa raspund. Telefonul poate si el sa sune daca apas pe tasta de power de 3 ori se apuca sa sune la 112. MA INTERESEAZA CUM AS PUTEA PRIN CABLU DE USB SA II RESCRIU TOT SOFTUL ASTA AS VREA SA IMI SPUNETI VOI!? Cum ii pot rescrie softul dar pas cu pas si nu doar teoretic!
Pentru: Forza4Milano: Cuvintele tale sunt aşa de false incat Barbie e geloasa. Felicitari! Ai ajuns sa te faci de râs. Ştii ce e nesanatos? Faptul ca specimene ca tine există pe Terra. Go cry about it.
Salut. Am aflat de curand de site-ul BabuSStyle care vinde jordani UA. Adica unauthorized authentic. Care sunt niste replici foarte bune ale Jordan. Mai stie careva si alte site uri LEGIT de haine / sneakersi UA? Dau funda!
Bună! Mama a fost confirmata cu covid și are simptome de 5 zile. Amețeli, dureri de cap, nu poate mânca. Însă în fiecare seara după ora 18 își face apariția febra, 38.5-39 și frisoanele. Doar seara. În rest ziua starea i s-a ameliorat progresiv, în seara e jale. Aveți idee de ce apare febra tocmai în această perioadă a zilei?
Buna TPU, fac mult sport, multe exercitii fizice, sa mi dezvolt masa musculara, insa e clar ca nu creste atat atat de mult si natural sa zic așa doar prin exercitii fizice, trebuie sa ai si o alimentație corecta, proteine, asa ca vreau sa-mi fac o dieta, de obicei mananc multe iaurturi, terci, piept de pui, salate, beau mult lapte, mananc multe fructe si legume, insa vreau o dieta exacta sanatoasa si cu proteine, imi puteți recomanda o dieta? mulțumesc, dau funda
Ati vrea sa va stabiliti in alta tara? Daca da, unde? (Nu are rost sa intreb "de ce" indiferent daca e vorba de Romania sau alta tara.)
Cum să grăbesc menstruatia? Trebuie sa-mi vină pe 30 septembrie, dar eu o sa plec in vacanță chiar atunci. Am citit pe net ca dacă stau desculță pe gresie o sa-mi vină menstruatia mai repede. E adevărat? Există vreo metodă pentru a grabi menstruatia?
Cum pot rezolva sa nu mi se mai duca longboardul intr o parte cand merg cu el? Am strans tot ce se putea strange dar nici asa nu e bine ca nu pot vira. Chiar am nevoie de ajutor ca rog
Salut! Un site bun de wallpaper's pentru destop? Cu mai multe categorii, gen, si peisaje, animale, gaming, etc! Multumesc!
Salutare! Mama s-a internat ieri în spital. Va mai sta cel puțin o săptămână. Eu am rămas cu tata. Problema este că îmi este foarte dor de mama. Nu o pot vizita. Mai vorbim la telefon, dar... Ce pot face?
Psihologul e medic? Adică ei pot decide gen daca ești apt pentru o școală. militara? Dar cum doar dintr un test?
Cum a fost la voi fetelor prima data? Trebuie sa întrețin in seara asta și eu și îmi este frica va rog răspundeți repede!
E greu sa studiezi Corpul Uman?
Formulează în 2 enunțuri concluzii despre legătura dintre forma şi funcţia diferitor tipuri de celule vegetale și animale.​ mersi
Ajutor TPU, mi am spalat masina la spalatorie am dat jet spuma după am dat cu ceară si n am mai clătito, am plecat si toata mizeria/nisipul s-a lipit de ea, acum am spalat o de 5 ori nu se mai ia mizeria de pe ea, ce sa fac?
Ce vor ungurii de la romani si De ce?
Salut o părere vw golf 5 1.6 fsi 110hp sau 115hp nu stiu sigur? Vreau sa știu consum și etc cum e ca și motor, dau funda
Bonjour comunitate! Citesc, recitesc si-mi prind urechile in hotararile de acum. Intreb cazul urmator: O persoana nevaccinata pleaca cu trenul la... Bucuresti sau Timisoara (ca acolo e zona rosie). Trenul ajunge dupa ora 20 cand deja nevaccinatii nu mai ua voie sa iasa. Nu mai exista "declaratia pe proprie raspundere". Cum procedeaza ca sa ajunga acasa/hotel? Rog lamuriri clare, nu presupuneri. Merci.
Unde stau eu cu chirie avem un frigider foarte vechi. De ceva vreme am observat că emana un miros ciudat, a acid. Poate să emane ceva toxic?
Masturbarea este un pacat? un raspuns detaliat
-Niște jocuri pe PC? Vechi, noi, mari si mici.
Pro/contra impozit 900 lei pe an pentru mașinile mai vechi de 15 ani, și motivele.
Cum se reincarca cartusele imprimantelor laser? Voiam sa achizitionez o imprimanta laser dar din ce am inteles reincarcarea e foarte scumpa. Pana acum am folosit imprimante inkjet si cand se termina tusul din ele mergeam la un centru si imi lua 15 lei pentru incarcarea unui cartus.
Salut tuturor trec la subiect azi am fost cu niste băieții la un sat pe nume corbii mari pe biciclete și trebuie sa treci un si dupa mai mergi cu bicicleta dupa ajungi pod mamei i-am spus că mă duc dar tatei nu ca el e al dracu si ma cearta asa si cand am venit am venit până acasă nu știa după m-am dus la fotbal la noi nu stiu de unde a aflat si m-a certat a spus ce au facut firai al draci sa fi la corbii si i-am spus sunt mare de ce te iei mereu de mine anul viitor fac 15 a zis treci dracu in casa sa manânci am mâncat acum stau in pat si plâng o soluție repede am fost doar cu 3 prietenii si n-am stat mult
Salut, ce aparate de ras folosiți pentru zona intimă care sa funcționeze si sub apa?
Daca cei de la yahoo mi au dezactivat contul, pot rimite cerere pentru activare? daca da unde?
E adevărat că o femeie te chinuie psihic?
Salut, studiaza sau a studiat cineva in Olanda la una dintre urmatoarele universitati de stiinte aplicate: HZ, NHL, Saxion sau Breda la computer science? Daca da cum vi s-au parut profesorii, colegii, orasul, conditiile, materia predata etc?
Bună! Știe cineva cum se numește filmul? https://vm.tiktok.com/ZMRt83nty/
Buna, ce tableta grafica pot achiziona pentru a desena peste o fotografie? Gen sa uploadez imaginea pe tableta si sa desenez peste ea.
De ce studii am nevoie pentru a fi maseur? Și cât se câștigă din asta?
Pe voi nu va sperie situatia asta cu covidul? Nu ma refer la virus, ci la tot ce fac autoritatile si felul in care unii oameni accepta smeriti the new world order (cuvintele unui politician australian) si se mai si considera destepti? Nu cu mult timp in urma ideea ca trebuie sa ai un document care sa ateste ca ti-ai introdus o substanta in corp ca sa faci lucrurui absolut normale, ar fi ingrozit pe toata lumea. Acum unii o accepta si se mai si uita de sus la cei care nu vor sa se conformeze... Voi, vaccinatii chiar nu intelegeti ca n-ar trebui sa mai fiti speriati de virus? De ce va este atat de frica?
M am scobit in nas in timp ce eram in pat intins si din greseala a cazut o biluta in nara dreapta, ce se poate intampla?
Daca aprind o tigara neo pentru glo si fac o pauza mai lunga intre fumuri, inca o sa se consume din ea sau se opreste automat intre fumuri?
Recomandări telefoane bune? Gaming, poze bune, baterie ok, memorie. Multumesc.
Cat poate rezista un om cu apa in plamani?
În ce constă ''la llorona"? Ceva de groaza.
Cine credeți ca va câștiga președinția PNL și USR PLUS? Eu sper la PNL sa câștige Citu și la USR Cioloș. Orban și Barna trebuie sa dispară.
De ce nu m-am născut clarvăzător sau vizionar așa cum mi-aș fi dorit mult? Sunt pasionat de paranormal și profetii, previziuni etc Ce pot face? Pot sa devin?
Frigiderele de la clasa A în jos, sunt bune de ceva sau ar trebui să fug de ele?
Cum pot înțelege mai bine știința/medicina?
Daca vaccinul este eficient de ce trebuie sa suportam același restrici ca și cei nevaccinati? Trebuie sa purtam masca,sa păstrăm distanta,sa ne spălăm pe mâini, același reguli, același restricti,eu ca vaccinat nu am nici un beneficiu ca mam vaccinat, cică sa ne vaccinam.
Bună ziua! De curând am întreținut un act sexual alături de draga mea iubită. Totul a decurs cum trebuie până când în timpul unui sex oral îmi spune cu gura jumate plină „îți curge sânge". Din ce am observat, după 5 ani de relații sexuale, abia acum a început să se rupă ața. Știți vreo soluție, în afară de urolog, prin care să scap mai repede de această mică „problemă"? Mulțumesc, dau fundă!
Exista posturi in MAI sau MAN, cu incadrare directa, din sursa externa, pentru persoane cu dizabilitati? Ma refer la locuri speciale pentru acestia(adica locuri la care pot participa doar persoane din grupuri vulnerabile) sau cel putin la posibilitatea de a candida pentru un post. Ofer funda pentru detalii!
Salutare oameni! Locuiesc in Franța de aproape un an cu părinții. Am 15 ani. Povestea mea e mai dificila. Cand eram in Romania stateam acasa la mama la bloc iar tatal meu era plecat la lucru pe Tir in strainatate pentru cateva luni si il vedeam cam rar plus ca am fost si mic, dupa cativa ani tati cu mami s-au gandit sa mearga in Franta pentru ca le-a spus niste fosti prieteni de ai lor, am un frate mai mic care acum are 7 ani si o sora de 18 ani, pana la urma s-au dus in Franta decat cu fratele meu mai mic pentru ca au spus ca nu e posibilitatea sa venim si noi, eu cu sora mea. Am ramas la bunici la casa timp de un an. Dupa care parintii mei au venit in Romania ca sa ne aduca si pe noi in Franta. Bunicii mei au plans mult si a fost o durere foarte rea cand ne-am despartit. Infine... dupa toate astea dupa ce m-am acomodat cu scoala aici si cu oamenii am avut impresia ca intru in anxietate sau depresie. DE AICI INCEPE POVESTEA PE CARE VREAU SA MA AJUTATI. Deci inainte in Romania aveam multi prieteni si ma concentram mereu la scoala si aveam o viata frumoasa dar de cand sunt aici nu am nici un prieten, nu ma mai pot concentra la ore si simt ca mi se rupe inima cand intru in curtea scolii si vad persoane si grupuri care se amuza impreuna iar eu sunt singur. In plus parintii mei se cearta foarte mult, tata bea si mama face tot posibilul sa ne fie bine. Ce pot sa fac?
Ce stetoscoape recomandați pentru studenți?
Revin cu o intrebare legata de centralele termice...Pentru ca traiesc de relativ putin timp cu una si mi-e frica sa nu fac vreo prostie. Cand deschid apa la robinet spre maxim cald, vine fierbinte toate bune iar pe centrala arata ca sta intre 50-55 grade. Cand mut brusc robinetul de la maxim cald la mijloc (intre cald si rece) incepe la fel de brusc sa creasca foarte tare temperatura pe display-ul centralei... ajunge si la 75 de grade desi la robinet vine bineinteles mai rece decat era inainte dar in continuare tot destul de cald. Care este explicatia, e ceva in neregula? Si inca o chestie, am observat ca uneori daca merge mai mult apa calda, incepe sa se auda un zgomot de la caloriferul din bucatarie de langa centrala, ca si cum ar vrea sa se umple cu apa desi incalzirea e oprita si valva de la calorifer bineinteles tot inchisa.
Ore cum reușesc psihologii sa îi facă pe copii sa fie mai încrezători în ei?
Credeți că există paranormal? Eu sunt pasionat tare de tot de profetii,previziuni,clarvăzători, vizionari, profeți deci de paranormal. Ce părere aveți despre paranormal sau clarviziune? Dar despre profeți, vizionari, clarvazatori? Mie mi-ar fi plăcut mult sa pot sa prevad viitorul sau sa fiu un me. dium medical.
De ce adidasii de la puma 42 imi sunt mari iar cei de la adidas imi vin bine? Nu e acelasi standard de marime la incaltamintea de firma?
Cartile Secretele Întregii vieți de Elena Iuliana Neagu. Ce părere aveți despre ele? Le am și eu.Sa le citesc? Chiar conțin Secretele Întregii Vieți?
Deci parintii mei când vreau sa imi iau o bluza (aproape nu am nici o haina) îmi spun ca nu au bani dar tata fumează 3 pachete de țigări pe zi în cazul asta au banii, ei vor sa îmi iau o pereche de adidasi o data pe an și aceia ieftini, ce sa fac dau funda
Bunăă! Recomandări de antrenor personal în Ploiești (pentru slăbit)? Și cam la ce prețuri să mă aștept?
Hello, sunt la profil uman, clasa a10a. Vreau sa va cer parerea la ceva. Din ce sa dau bacul sa fie super usor la materiile din care am de ales? unde se învață super repede si usor, mai ales daca as face si câteva ore de pregătire. Ai mei spun sa dau la geografie, dar mai sunt atatea pe langa geografie. Intreb pentru ca vreau sa încep sa ma pregătesc din timp, sa-mi iau culegeri etc sa ma ajute. Mersiii
Cat va place sa dureze sexul? Ma refer strict la actul sexual, de ce natura o fi el(anal/vaginal). In cazul in care nu puteti spune orientativ in minute, vreti sa fie mai lung/mai scurt?
Buna TPU! Am următoarea întrebare. Pot sa ma transfer in timpul acestui semestru școlar? Sunt clasa a10a pe economie și vreau pe filologie intr-un alt colegiu. Am încercat sa ma transfer și in vară dar in alt colegiu și nu mi au aprobat transferul. Acum vreau sa încerc un alt colegiu. Sau măcar in semestrul 2?
Bună seara! Am 22 de ani și până de curând am fost domnișoara pe 26 iulie mi-a venit ultima oară menstruația (cu o săptămână mai devreme) și s-a oprit pe 2 august. De atunci nu am mai avut menstruație trebuia să îmi vina pe 25 august dar nu a venit și nu am avut nici un simptom și acum pe 24 septembrie, am simptome premenstruale dar nimic. Am făcut mai multe teste de sarcina și sunt negative. Sunt speriata fiindcă am fost la ginecolog și mi-a spus că am ovare micropoichistice insa vreau un bebe și mă îngrijorează foarte tare tot ce se întâmplă
Stie cineva metode de manifestare? Dau funda
Care e melodia voastra preferata de la Michael Jackson? Va mai exista oare in viitor un artist care macar sa se apropie de nivelul lui de talent?
Ok intrebare. Ce fac acesti doi oameni? Va rog seriozitate Dau funda https://i.imgur.com/1tWTcSl.png
E normal sa creasca pulsul cand am febra?
Daca ma masturbez pacatuiesc? un raspuns detaliat
Ce logica are impozitul? De ce sa plătesc impozit la casa teren. Ce face statul cu impozitul meu?
Buna! Cat castiga aproaximativ o ospatarita full time in Craiova? As vrea sa imi caut de lucru si vreau sa stiu la ce salariu as putea sa ma astept.
Ce parare aveti de ipotenta pe fond emotional si cum scapi de ea
Buna am auzit ca ne putem schimba culoarea ochiilor sa fie neagra dar natural cosumand anumite alimente sau nu stiu ce. este adevarat? Si profa de bio ne a spus asta
Salut TPU. Stau intru-un sat destul de mic de pe langa Craiova. Sunt clasa a-8-a si nu am prieteni...din toata clasa mea doar 2 persoane cred ca le pot considera prietenii mei. Pe altcineva nu pot face prieten de al meu pentru. ca toti ceilalti isi amintesc de mine de abia cand cheltuiesc bani si pentru ei sau cand este ziua mea si le dau bomboane sau suc. Sper ca la liceu va fi mai bine. Dar careva cu care as putea vorbi pe Instagram? _alexandru_08_mihai_
Am văzut o scenă gravă de agresiune în colectiv, dar nici agresiune nu mai era, era o sălbăticie. Aduc aminte despre o situație prin care am trecut, inclusiv eu, în liceu, adică prin bullying. Ceea ce nu înțeleg este că, la cât de proști sunt alții care privesc și se minunează, nici unul nu-i mai spicuit la minte să intervină, să-i oprească, stau toți și se uită, iar victima e neajutorată. În primul an de liceu am fost prins într-un cerc vicios și am ajuns să fiu eu victima bullyingului unor fraieri, evident că erau șatrele de bombardieri din liceu, au mai fost câteva conflicte cu proprii colegi de clasă dar au fost mărunte. Cum se simte când te râd pe la spate, când îți iau lucrurile de valoare și ți le aruncă (fiind mai mari, clasele a 11-a/a 12-a și mulți, la unu', doi, tot le fac față, dar unde-s mulți deja șansele sunt infime), când aduc injurii la adresa ta din orice, când te simți inutil într-un moment ca ăsta și izbutești singur să ieși din ra*at pentru că nimeni nu face nimic și nu-ți ia apărarea, lumea se uită, se miră, admiră, dar nu fac nimic (și râd și ei în prostie, filmează, ajungem toți virali) când cineva poate interveni și să potolească apele. Nu există, mă, oameni deloc cu sânge în instalație care să despartă conflictele stupide care pot ajunge la daune materiale sau fizice. Personal, astfel de oameni (atât pentru cei responsabili de bullying cât și pentru spectatorii care nu fac altceva decât să se hilizească pe necazul altuia) fac umbră pământului degeaba, dacă i-aș prinde pe stradă, acum, i-aș împușca fără să ezit sau dacă aș avea ocazia asta, să le fac viața un calvar, să le iau ce e mai drag și mai scump pentru ei, asta ca să învețe lumea că orice faptă nu rămâne nepedepsită, oricare ar fi consecințele, eu m-am sacrificat de multe ori pentru alții. Unele fapte lasă răni adânci care încă nu se cicatrizează, nici măcar după 5 ani de zile, numai când mă gândesc la așa ceva, involuntar, îmi vine să crap tot și pe toți, nu mă mai pot controla. Și așa este, e suficient să fiu într-un grup și să văd unu' mai șmecheraș de felul lui, cu miștouri și mofturi mari, că mi se aprind călcâiele. Pentru că momentele alea m-au adus pe mine, astăzi, în punctul în care nu mai pot nici măcar să fiu deschis cu lumea, să privesc lumea în ochi nu mai pot și mi-aș dori să pot, am devenit atunci introvertit, am început să râd fals mereu, iar interiorul să fie în prăpastie. Degeaba încerc eu să mă prefac că sunt fericit, că am îndeajunsuri, pentru că o rană netrată la timp (pentru că nimănui nu i-ar fi păsat atunci dacă aș fi făcut mărturisirile respective) lasă hemoragii toată viața. Din cauza asta mi-am pierdut interesul pentru tot, nici măcar rezultatele bune pe care le obțineam nu mă încântau cu absolut nimic. Nu vreau să fiu agresiv cu nimeni pentru că nu mi-ar sta în fire, nu așa mă cunoaște lumea, dar când îmi sare țandăra mă trec gândurile de atunci. Aș da orice să încep o nouă viață, s-o iau de la capăt, să mă mai nasc odată, decât să retrăiesc momentele din trecut. Probabil n-a fost suficient că nu mai am nimic (adică, ai mei au murit, bunici, neamuri, unchi, maică-mea s-a fofilat și a lăsat-o baltă acum 20 de ani și e un capitol închis, pe taică-meu nu l-am putut agreea pentru că știu că el a fost cauza pentru care maică-mea a plecat, niciodată n-am putut să-i zic "tată" chiar dacă mi-a purtat de grijă și a fost o sursă financiară, probabil m-ar renega dacă ar știi asta, maică-mea oricum mi-a confirmat că roata se întoarce, eu cred că e destul de evident). Nu vreau să ajung un personaj antagonic pentru oameni care aduc alți oameni în situația în care am fost eu adus. Nu vreau să trăiască nimeni așa, asta nu mai e viață, pentru că nu mai implică bucuria de-a trăi, implică răzbunare și posibilitatea de-a fi disperat să-i aduci pe alții în disperarea prin care ai trecut. Am urât întotdeauna omul prost (și la mansardă și la caracter/personalitate) am încercat să-l înlătur, să înlătur cancerul ăsta de la rădăcina. Întrebarea e următoarea : tu ce ai face în locul meu? Să nu aud nimic legat de Dumnezeu, credință s-a.m.d pentru că nu mai sunt de actualitate, Dumnezeu ăsta e nimic în comparație cu durerea de atunci.
Am văzut o scenă gravă de agresiune în colectiv, dar nici agresiune nu mai era, era o sălbăticie. Aduc aminte despre o situație prin care am trecut, inclusiv eu, în liceu, adică prin bullying. Ceea ce nu înțeleg este că, la cât de proști sunt alții care privesc și se minunează, nici unul nu-i mai spicuit la minte să intervină, să-i oprească, stau toți și se uită, iar victima e neajutorată. În primul an de liceu am fost prins într-un cerc vicios și am ajuns să fiu eu victima bullyingului unor fraieri, evident că erau șatrele de bombardieri din liceu, au mai fost câteva conflicte cu proprii colegi de clasă dar au fost mărunte. Cum se simte când te râd pe la spate, când îți iau lucrurile de valoare și ți le aruncă (fiind mai mari, clasele a 11-a/a 12-a și mulți, la unu', doi, tot le fac față, dar unde-s mulți deja șansele sunt infime), când aduc injurii la adresa ta din orice, când te simți inutil într-un moment ca ăsta și izbutești singur să ieși din ra*at pentru că nimeni nu face nimic și nu-ți ia apărarea, lumea se uită, se miră, admiră, dar nu fac nimic (și râd și ei în prostie, filmează, ajungem toți virali) când cineva poate interveni și să potolească apele. Nu există, mă, oameni deloc cu sânge în instalație care să despartă conflictele stupide care pot ajunge la daune materiale sau fizice. Personal, astfel de oameni (atât pentru cei responsabili de bullying cât și pentru spectatorii care nu fac altceva decât să se hilizească pe necazul altuia) fac umbră pământului degeaba, dacă i-aș prinde pe stradă, acum, i-aș împușca fără să ezit sau dacă aș avea ocazia asta, să le fac viața un calvar, să le iau ce e mai drag și mai scump pentru ei, asta ca să învețe lumea că orice faptă nu rămâne nepedepsită, oricare ar fi consecințele, eu m-am sacrificat de multe ori pentru alții. Unele fapte lasă răni adânci care încă nu se cicatrizează, nici măcar după 5 ani de zile, numai când mă gândesc la așa ceva, involuntar, îmi vine să crap tot și pe toți, nu mă mai pot controla. Și așa este, e suficient să fiu într-un grup și să văd unu' mai șmecheraș de felul lui, cu miștouri și mofturi mari, că mi se aprind călcâiele. Pentru că momentele alea m-au adus pe mine, astăzi, în punctul în care nu mai pot nici măcar să fiu deschis cu lumea, să privesc lumea în ochi nu mai pot și mi-aș dori să pot, am devenit atunci introvertit, am început să râd fals mereu, iar interiorul să fie în prăpastie. Degeaba încerc eu să mă prefac că sunt fericit, că am îndeajunsuri, pentru că o rană netrată la timp (pentru că nimănui nu i-ar fi păsat atunci dacă aș fi făcut mărturisirile respective) lasă hemoragii toată viața. Din cauza asta mi-am pierdut interesul pentru tot, nici măcar rezultatele bune pe care le obțineam nu mă încântau cu absolut nimic. Nu vreau să fiu agresiv cu nimeni pentru că nu mi-ar sta în fire, nu așa mă cunoaște lumea, dar când îmi sare țandăra mă trec gândurile de atunci. Aș da orice să încep o nouă viață, s-o iau de la capăt, să mă mai nasc odată, decât să retrăiesc momentele din trecut. Probabil n-a fost suficient că nu mai am nimic (adică, ai mei au murit, bunici, neamuri, unchi, maică-mea s-a fofilat și a lăsat-o baltă acum 20 de ani și e un capitol închis, pe taică-meu nu l-am putut agreea pentru că știu că el a fost cauza pentru care maică-mea a plecat, niciodată n-am putut să-i zic "tată" chiar dacă mi-a purtat de grijă și a fost o sursă financiară, probabil m-ar renega dacă ar știi asta, maică-mea oricum mi-a confirmat că roata se întoarce, eu cred că e destul de evident). Nu vreau să ajung un personaj antagonic pentru oameni care aduc alți oameni în situația în care am fost eu adus. Nu vreau să trăiască nimeni așa, asta nu mai e viață, pentru că nu mai implică bucuria de-a trăi, implică răzbunare și posibilitatea de-a fi disperat să-i aduci pe alții în disperarea prin care ai trecut. Am urât întotdeauna omul prost (și la mansardă și la caracter/personalitate) am încercat să-l înlătur, să înlătur cancerul ăsta de la rădăcina. Întrebarea e următoarea : tu ce ai face în locul meu? Să nu aud nimic legat de Dumnezeu, credință s-a.m.d pentru că nu mai sunt de actualitate, Dumnezeu ăsta e nimic în comparație cu durerea de atunci.
Îmi place paranormalul, profețiile și vizionarii E greu de studiat Apocalipsa și să fii specialist în subiectul asta?(sfârșitul lumii)? Vreau să știu tot despre ea sau despre sfârșitul lumii.Ma pasionează subiectul mult.
Cat inseamna 10 grame de pop corn? In ce le pot măsura? 2 căni de marime medie pline cu pop corn fac cât de 10g?
Hey, poate cineva sa imi dea un cont de ff pentru ca l-am pierdut pe al meu?
Bună ziua! Daca am facu liceul sportiv pot merge la orice facultate vreau?
Îmi plac mult previziunile și profețiile și clarvazatorii, unde pot citi mai multe?
Cum schimb setarile la tastatura pe Free Fire emulator, de pe laptop cu bluestacks. Adica sa imi pun controalele cum vreau eu spre exemplu sa schimb arma pe z
Buna! Astazi am fost la prietenul meu care ate un Bichon. Eu uitasem ca este bolnav, are ceva metastază, si am vrut sa il mângâi si m-a mușcat de deget.: Nu este mușcătura adânca, inca pot mișcă degetul, mușcătura e ca un fel de zgârietură…. Acum stau cu grija sa nu imi dat vreun microb fiind si bolnav… am dezinfectat cu spirt, însă e cazul de vaccin? Nu am niciun simptom ciudat…
Bunicii mi-au vandut mie imobilul lor( contract vanzare-cumparare cu clauza de uzufruct viager), insa nu stiu cum sa procedez cu utilitatile. Energia electrica si apa trebuie trecute pe numele meu neaparat tot acum cand acestia sunt in viata? Nu le pot transfera pe numele meu abia dupa... stiti voi ce? Multumesc in avans!
E adevărat că o femeie e un stres in plus?
Daca eu am prima doza de vaccina impotriva coronavirusului am voie sa mananc la inauntru la restaurante? Sau trebuie sa astept pana fac si a doua doza
E greu să înveți medicina pe cont propriu? Asta vreau sa fac pentru că îmi place sănătatea că domeniu. In scop propriu și personal bineînțeles
Voi ce spuneți băieții care au o relație sunt mai anxioși decât dlcei care nu au?
Ati observat ca dupa o varsta este mai greu sa iti faci prieteni noi?
Salut! Am o intrebare, un mic sondaj pentru cine vrea sa raspunda corect si scurt.Cat aveti iq-ul, care era punctajul maxim pe site-ul respectiv(de exemplu 140 din 200 ) si ce varsta aveti. 18 ani 100iq punctajul maxim 136 Multumesc
In cat timp s ar ingrasa o persoana circa 10 kg daca ar manca doar de la fast food?
Buna,soțul meu are contract cu mama lui cu uzufruct mai exact cu clauza, sa grijeasca de ea etc etc.iar recent ne a dat afara pentru ca nu I a convenit dânsei ca nu facem cum vrea ea.Deci nu are nici un drept sa l scoată afara nu? Pentru ca și el are drepturi ca și ea, acum gata dacă nu I I a un pachet de țigări ca nu are bani îl da afara ca nu si a respectat clauza? Ce ziceți? Cum sa procedam?
Bună TPU! Stăteam și mă gândeam și de-odată îmi vine în minte asta " De cele mai multe ori  am avut încredere în anumite persoane, încât am reușit s-o pierd până și în propria persoană ". La mine suna bine în cap, dar când am scris-o pe ceva mi se părea că sună ciudat, mă refer la exprimare. Ce părere aveți?
La ce ora începe meciul lui Anthony Joshua!?
De ce există boli in viața și în lumea asta?
Salut! Recent mi-am resetat telefonul și ca sa intru pe Instagram aveam nevoie de un cod de pe o aplicație sau codurile de back-up. După ce am dat restart am pierdut poza cu codurile de back-ul și codurile din aplicația pentru two factor authentication ( nu aveam activat recovery pentru ea). Pentru ca n-am putut intra in niciun fel pe cont le-am dat mesaj celor de la Instagram și mi-au răspuns ca trebuie sa le zic : -data in care am pierdut contul -telefonul și sistemul de operare pe care foloseam Instagram -ce s-a întâmplat de mi-am pierdut contul Le-am trimis toate acestea și nu mi-au răspuns ( mesajul l-am trimis aseară). Exista alta modalitate de a recupera contul? Știu ca am scris greșit dar ma grăbesc.
De ce viața e atât de imperfecta și corpul uman la fel? Adică de ce există atâtea boli in lumea asta?
Dau funda Detin un Samsung A40 si acest model nu suporta incarcare wireless, doar încărcarea rapida prin cablu. Am văzut ca exista bobine pentru incarcare wireless pe internet dar trebuie bagate in portul de încărcare al telefonului. Le pot folosi sub carcasa telefonului adica sa fie "lipita" de baterie de ceva conectori sau ceva de genul sa pot folosi si incarcarea wireless si încărcarea prin cablu?
Salut. Am si eu o problema la un Audi A3 8p 2. 0TDI CR cod motor CFFB ( 140 CP, an 2012 ). Mi s-a aprins ESP-ul si Volanul rosu cand am pornit motorul. Tin sa mentionez ca azi cat am mai avut treaba cu masina, a pornit greu, invartea greu si dupa pornea. Mi-a mai facut asa si in alte zile ( nu mereu ), dar dupa ce o opream si o reporneam, se stingea volanul si ramanea esp-ul aprins pana mergeam putin cu ea. Voi ce ziceti ca ar fi?
Salut, care e diferenta intre trafalet si spray de vopsea aerosol? Care e mai buna si ce vopsea se foloseste pentru spray
Cum sa îmi deslușesc singur viitorul?
Ma pregateam sa deschid pc-ul sa intreb ce e cu nebunia si dezordinea cu manele si mici de la congresul PNL cand, vad la stiri ca se stie castigatorul. Cand au votat 5000 de oameni? Bine, au votat pe genunchi. Dar cand le-au si numarat? Ceva pute in "Danemarca".
Buna! Exista vreun site sau o modalitate prin care pot gasi un elev al unui liceu dintr-o promotie mai veche (1993)? Nu-i stiu decat prenumele și liceul la care a absolvit. Dar daca l-as vedea sau i-as citi numele intreg sigur mi-as aduce aminte de el. A invatat la Liceul Decebal din Bucuresti și mi-as dori sa iau legatura cu el. Multumesc!
Din ce cauza meciurile DERBY din ANGLIA PREMIER LEAGUE. Se discuta la ora lor locala 12 30 ziua!?
De ce apare invidia fata de alte persoane care au succes? Vreau sa spun ca locuiesc peste hotare si nu lucrez ceea ce as vrea in realitate, dar am diverse joburi on call ca sa fac bani si sa supravietuiesc. Coronavirusul mi-a ruinat visele, voiam sa castig o bursa de studiu in Italia dar nu s-au dat din cauza virusului. Uneori imi pierd speranta dar am obiective si trebuie sa invat cum sa gestionez timpul si sa indeplinesc obiectivele, dar necesit de timp pentru studiu. Intr-o dimineata foarte devreme am ajuns acasa dupa lucru si ma uitasem pe Facebook la o fosta cunostinta care a reusit sa se afirme in tara, e graphic designer si fotografa, a inceput un business cu haine, pleaca in vacante. Ea a reusit sa se afirme in tara, iar eu am plecat peste hotare si o duc naspa din punct de vedere profesional. Visez sa continui studiile peste hotare dar nu o duc bine cu engleza si vreau sa ajung la b2. Nu vreau sa invidiez lumea, dar sa ajung sa fac ceea ce imi place. Imi place in Italia mai mult, doar ca vreau sa fac ceea ce imi place. Sper sa reusesc, cum gestionati voi timpul? Cum va indepliniti obiectivele? stiti ceva strategii, carti de citit, programe de indeplinit? cum sa fac ca sa ma simt implinit din punct de vedere profesional?
Buna TPU, am si eu o dilema si as vrea sa ma ajutati. La mine in clasa am o colega care eu cred ca ii place de mine si anume si in clasa a 9a si in clasa a 10(in momentul de fata) ma priveste mereu si uneori imi surade.Sapt trecuta ne a dat la romana sa citim Harap Alb si m-a rugat daca pot sa o ajut sa gaseasca pagina unde am ramas data trecuta si am ajutat o bucuros, mentionez ca mai erau si altii baieti in clasa dar ea a venit la mn.Este o fata frumoasa, slabuta si cuminte si nu ar sta niciodata cu golanii si eu sunt la fel ca ea cuminte. Anul trecut m-a rugat sa inchid geamurile desi mai erau baieti in clasa dar ma rog acum s-ar putea sa nu fie atrasa de mine si sa faca ceea ce simte pe moment. Va rog dati-va cu parerea ca sunt in dubii mari, daca ma place sau nu.
Salut TPU! Am mai mult o nelămurire Deci am descarcat benchmark.exe pentru pc-ul meu Și trebuie sa facă testul Totul bine dar când ajunge la gpu test da blue screen pentru "CRITICAL PROCES DIED" îmi poate explica cineva de ce face asa? Mulțumesc! Ah da Țin sa menționez ca am luat și niște chestii de alea pentru a modifica puțin regedit-ul pentru mai buna performanță
Buna. Eu obisnuiesc sa ma uit la story-urile persoanelor de pe Instagram de multe ori pe zi, asa ca nu vad story-uri postate de 10 ore. Cu toate astea mi-a aparut un story de la o prietena foarte apropiata si arăta ca e pus de 4 ore, si eu ma uitasem in acel timp la toate story-urile. De ce mi-a aparut asa tarziu? E posibil sa fi ascuns mai intai povestea de mine? Mi s-a mai intamplat si cu alte persoane, sa vad story-urile si sa imi apara ca au fost postate acum 10 ore, cu toate ca ma uitasem deja la toate.
De ce nu dați o șansă să cunoașteți caracterul unui bărbat fata care nu simți atracție fizica? Pe toate aplicațiile The same story, vede poza =Block, al naibii fără sa schimbe o vorba cu mine, and va întreb ce căutați toate vb de sufletul contează
Buna ziua ma poate cineva ajuta sa gasesc in format pdf cartea urmatoare: VARIANTA RAPIDĂ de pregătire A ESEULUI pentru Bacalaureat MARILENA LASCĂR LILIANA PAICU Art Educational
Punem ceva? :x:x https://youtu.be/-7PEs5BGZKE https://youtu.be/fmNkWxGyPv8 https://youtu.be/631pHqWMZBs
Cum e corect "penisuri" sau "penisi"?
Ce aplicatii de dating folositi? Eu nu prea am gasit nimic interesant pe acolo, voi ati gasit persone ok?
Bună TPU! În seara asta trebuie sa întrețin cu prietenul meu relații sexuale și îs panicata mai am un pic pana vine și nu știu ce trebuie sa fac? Adică știu doar ca trebuie sa ma las în poziția în care vrea el dar în rest nimic.
Cine știe cât costa la un Samsung Galaxy Note 10 Plus sa schimbe display ul și camera foto?
Buna TPU! Imi puteti recomanda niste filme/seriale misto de pe Netflix? As prefera si horror, dragoste chestii
Am cumpărat un telescop astronomic de amatori și nu știu să îl montez. Unde mă pot duce să mă ajute sa îl montez dau cum să îl montez eu? Acesta este: https://www.emag.ro/telescop-astronomic-f36050-360-mm-argintiu-28505/pd/DJCTF0BBM/
De unde pot lua un hanorac alb de calitate?
Pentru că îmi place politica și istoria, eu joc jocul Erepublik și asta doar pentru politica. Cum poți să ai succes in politică în acel joc? Am avut și propriul partid politic dar era foarte mic și nu a mers. Acum sunt in partidul Gardienii Dreptatii și candidez la președinția partidului. Deci cum sa am mai mult succes in politică în jocul Erepublik? Sunt destul de nou in joc.
Bunaa am făcut sex cu prietenul meu aseară, neprotejat … fiind peste mine a ejaculat pe pat dar acel lichid a ajuns puțin și pe vaginul meu, m-am ridicat și m-am șters imediat, am fost la toaleta și mi am schimbat lenjeria intimă, azi dimineața mi-a venit menstruația. exista posibilitatea de a fi însărcinată?
Buna, am 15 ani si as vrea sa ma mut de la părinți. Desigur ca am un motiv pentru care mi-aș dori lucrul acesta. In fiecare zi mama mea începe certuri banale, si daca ii răspund cu cearta iasa urat, dar si daca sunt calma si încerc sa evit certurile tot continua pana plec din încăpere in camera si încep sa plâng. Deja m-a epuizat psihic. După stresul de la liceu, vin acasa si ajung sa fiul stresata mai tare in loc sa ma relaxez si să-mi fac temele in lecție. As vrea sa știu daca as putea sa ma mut, sau daca trebuie anumite acte si daca este nevoie de un tutorele legal in cazul mutării.
Băieți ce freza aveți?
1. Cum se spala un calorifer de fonta fier aluminiu sau (inox si cupru mai rare da exista) nu pe pozitie(fara sa le dai jos) la bloc sau casa cu un deranj minim specific? Ce stiti, ce ati vazut, ce ati auzit, ce ati patit. 2. Care e manopera pe pozitie de calorifer in 2021 in era covid? obs, de nu sti: Ca fapt divers, in New Zealand caloriferele de Al sunt interzise(de 4 ani) deoarece se pare ca o data cu eliminarea H2 din instalatie se mai elibereaza si un gaz care ar fi responsabil de boala Altzheimer._ xena Membru marcant 23. iun. 2008, 07:32 https://www.misiuneacasa.ro/forum/forum/instalatii-incalzire-ventilare-conditionare-instalatii-electrice-si-instalatii-sanitare/instalatii-de-incalzire-ventilatie-si-conditionare-a-aerului/25767-instalatie-din-cupru-si-calorifere-din-aluminiu_
Metin2 ro: Clientul nu poate fi desvhis. Reporneste lansarea sau autentificate. eroarea asta apare cand vreau sa intru pe unul din servere din lista de inceput si nu pot de nicio culoare sa ma conectez la vre unu din ele. cum fac?
Salut TPU, Daca o sa imi fac un tatuaj cum pot avea grija de el cand sunt la scoala? Adica as putea sa dau cu crema Bepanthen sau crema pentru tatuaje si sa pun folie alimentara peste cat sunt la scoala? Dau Funda!
Salut! Acum cateva zile am dat niste probe sportive( de rezistenta, alergat 5 minute la care m-am fortat si de viteza, alergare 50 de m) Peste o zi sau doua au inceput durerile pe partea dreapta care au disparut. Mai tarziu ma durea tot piciorul cand mergeam... efectiv ma apuca la muschiul de langa penis. S-a dus si aia. Azi a 3-a sau a 4 a zi ma doare sub buric. Efectiv cand vreau sa stau drept ma doare buricul( sau cand stau jos) Nu mi-e greata, n-am febra
Salutare O sa fiu scurt și direct cu următoarea problema. Ma chinui cu actuala prietena de 4 luni sa facem un copil. Întrebarea este de ce nu se prinde nimic niciodată? am fost amândoi la control e totul oke (ea a fost cu mama ei, și suspectez ca mama ei l ar fi mituit pe ginecolog sa minta) Soția a zis ca e totul oke. Dar am suspiciuni ca se minte grav ????
Bună ziua,dacă dai resetare la un iPhone rămâne poze,video, conturi de social-media? Cat mai repede va rog!
Salut,am o problema cu nividia control panel dupa ce il deschid se inchide automat, aveti vreo idee de ce
Salut, am 18 ani si azi am facut sex pentru prima data(sunt baiat). Fata cu care am facut sex astăzi nu mai era virgina de ceva timp. Am facut sex protejat si la finalizare, am ejaculat in ea, dar cu prezervativul pus. Prezervativele le-am cumparat cu o ora inainte sa vina la mine si sa facem treaba. Inainte de sex, cu o ora, m-am masturbat ca sa "rezist" mai mult. Cand an ejaculat in ea cu prezervativul pus, nu am ejaculat prea multa sperma pentru ca o mai facusem deja cu putin timp inainte. Acum imi este frica sa nu ramana gravida chiar daca am folosit prezervativ pe toata durata sexului. Ea are 16 ani si la inceputul lunii viitoare teoretic ii vine menstruatia.
Buna, TPU! Ce gene magnetice care sa aiba un aspect natural imi recomandati? Multumesc!
Buna tuturor rog sa imi raspunda doar persoanle in cunostinta de cauza. Am 17 ani sunt baiat momentan sunt in ultimul an la profesionala mecanica clasa 11 si dupa terminarea scolii profesionale as dori sa continui liceul sportiv chiar daca pierd un an. Oare este posibil sa ma tranfer la liceu sportiv dupa incheierea profesionalei? si daca da cu ce conditii
Salut! Sonda lambda dinainte de catalizator este responsabilă și pentru funcționarea optimă a motorului pe gpl (instalație montata ulterior pe mașina) sau se ocupa doar de funcționarea pe benzina? Mulțumesc!
Bună ziua! De câteva zile bune am observat că semnalul nu prea funcționează și nu sunt singura, toți membrii familiei. (menționez ca toți avem cartelă Orange) Nu știu ce să fac este foarte iritant. Youtube-ul merge, Whattsap la fel deci nu stiu daca e ceva cu internetul, am verificat ruterul. Telefonul este 5G deci ar trebui sa mearga bine, totuși am 0 linii de semnal, rareori se ridica la una. Știți cumva care este problema?
De ce iphone e considerat un telefon de fite doar pentru ca e mai scump cu 10% fata de telefoanele de top de la alți producători? În America Apple are o cota de piață de 60-70%,aia oare sunt prosti ca au iphone? Doar pentru ca nu ți permiți un telefon nu înseamnă că acel telefon e de fite sau mai știu eu cum.
Buna ziua. Pot sa mă duc la o facultate de psihologie dacă eu sunt pe profil real? Trebuie sa susțin vreo proba?
Buna fetelor, nu știu ce să mă mai fac cu soțul meu. Vrea să facem sex in fiecare zi, dorința este și din partea mea dar nu atât de des și dacă nu facem nimic se supără. ce mă sfătuiți să fac? Să îmi fac griji că ar putea pleca la alta?
Salut TPU! Am o intrebare. Se pot amaneta bratarile de cristal de la swarovski?
Bună! Cățeii meu au împlinit o lună și jumătate. Trebuia să înceapă să mănânce până acum sau e prea devreme? Dacă e prea devreme, când trebuie să înceapă să mănânce?

Întrebi un prieten chiar dacă nu-l cunoşti.

Când avem o întrebare apelam în primul rând la un prieten, nu la un motor de căutare. Pentru că ştim că motorul de căutare nu ne poate da un răspuns din inima. Uneori însă, prietenii pe care îi avem nu ne pot oferi un răspuns. Poate suntem primii din grupul nostru care se confruntă cu această întrebare. TPU.ro se doreşte a fi locul unde îţi poţi întreba prietenii pe care nu i-ai întâlnit încă.

Un răspuns înseamnă 5 minute din timpul tău, însă poate însemna infinit mai mult pentru cei care au pus întrebarea. 5 minute pentru un răspuns. Un răspuns pentru a ajuta un om.

Cu toţii am primit cel puţin o dată în viaţă ajutor şi răspunsuri pentru întrebările pe care le-am avut: de la rude şi prieteni apropiaţi, de la cunoscuţi şi chiar de la persoane mai puţin cunoscute. Prin TPU.ro poţi să returnezi acest ajutor. Durează doar 5 minute să cauţi o întrebare al cărui răspuns îl ştii şi să scrii acel răspuns. Actul tău poate fi nepreţuit pentru cel care a pus întrebarea.

Un răspuns pentru o cauză nobilă.

În plus, ne dorim ca prin TPU să dăm o mână de ajutor cauzelor care, într-un fel sau altul fac lumea mai bună. Dorim să promovăm aici iniţiativele sociale ale companiilor şi să vă facem participanţi la succesul acestora. Noi credem în „toţi pentru unu” pentru că atât în spatele întrebărilor, cât şi în spatele răspunsurilor se află OAMENI, oameni care cred în bunătate şi într-o lume mai bună.