Antena 3
Antena 3

Antena 3

Antena 3 – specialiști în știri, prima opțiune pentru știri online în timp real din Romania și din lume.

După ce Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, duminică are loc un Consiliu Național, tot la Romexpo, în care sunt alese celelalte funcții de conducere din Partidul Național Liberal. La Consiliul Național participă 2.000 de delegați.
Un film românesc a câștigat marele trofeu, pentru cel mai bun film la cea de-a 69-a ediției a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania.
Florin Cîțu a reacționat după ce Ludovic Orban a spus, în momentul în care a aflat că a pierdut alegerile interne din partid, că parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis s-a încheiat.
Rata de infectare este, duminică, de 4.35 la mie în București, după ce sâmbătă a fost de 4,1 la mia de locuitori.
Germanii sunt așteptați astăzi la urne pentru alegerile parlamentare, un scrutin a cărui miză e desemnarea noului cancelar german. Scrutinul marchează retragerea din scenă, după 16 ani în postul de cancelar, a Angelei Merkel.
Noul președinte al PNL, Florin Cîțu, spune că nu crede că partidul se va rupe după votul din Congres, ba, din contră, este de părere că PNL va fi unit și va folosi toate resursele pentru a lupta cu PSD.
Premierul Florin Cîțu a spus că va discuta cu toate partidele pentru a susține Guvernul pentru a nu fi declanșată o criză politică în plină iarnă. „Să nu fim ipocriți. Dacă PSD ar vota Guvernul, înseamnă USL? Dar PSD alături de USR și AUR nu e alianță”, întreabă Cîțu.
Cel puțin trei persoane au fost murit, sâmbătă după-amiază, când un tren care circula între Seattle și Chicago a deraiat în statul american Montana.
După ce Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, duminică are loc un Consiliu Național, tot la Romexpo, în care se vor alege celelalte funcții de conducere din Partidul Național Liberal. La Consiliul Național participă 2.000 de delegați.
Grav accident de circulație produs pe DN1C în Maramureș. Un tânăr a murit și alți doi au fost răniți după o urmărire ca-n filme pe mai bine de 5 kilometri.
Horoscop 27 septembrie - 3 octombrie 2021, cu Camelia Pătrăşcanu. O săptămână care ne cere să fim foarte organizați, foarte dinamici - încă de la începutul săptămânii, întâlniri și discuții. Partea tensionată, în zilele de miercuri și joi. Mult calm, liniște și pace și chiar detașare și însingurare pentru a ne putea aduna gândurile la final de săptămână.
O tânără din Satu Mare, Bianca, povestește experiența trăită când a lăsat garda jos, după ce s-a vaccinat și a plecat la mare. Ea s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 fără să își dea seama, simptomele au fost minime și nu a infectat niciun apropiat.
Vom vorbi astăzi despre cel mai vechi spital din Bucureşti. Spitalul Colţea. Generaţii întregi de medici români au crescut aici, în ceea ce este considerat leagănul medicinei de la noi.
Noul președinte al PNL, Florin Cîțu, a postat din nou imaginea editată în care apare costumat în Superman. El spune că i s-a părut amuzant și totul este doar o glumă.
Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, le-a spus susținătorilor săi, după ce a pierdut competiția în fața lui Florin Cîțu că vor plânge „pentru bieții care vor fi aleși în conducerea rămășițelor Partidului Național Liberal”.
Buzoienii sunt chemați, duminică, la referendum pentru a răspunde dacă își doresc unirea orașului cu comuna Țintești.
"Vorbim de un val patru cu o altă abordare. Aici știm mai multe lucruri. Știm că toate spitalele ar trebui să contribuie în mod efectiv cu locuri pentru pacienții care au SARS-CoV-2. Nu vorbesc doar de Capitală.", a declarat Adrian Marinescu, sâmbătă seara, la Antena 3.
Sindicatul Europol a comentat modul în care s-au desfăşurat alegerile interne în PNL, povestind ironic cum a scăpat un timișorean de o amendă folosind poza preşedintelui Klaus Iohannis prezent la congres.
Monica Anghel a anunțat săptămâna trecută că are COVID, în ciuda faptului că a făcut ambele doze de vaccin. Artista a lansat un apel românilor să aibă grijă de ei.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a criticat organizarea Congresului PNL în context epidemic și prezența lui Klaus Iohannis la eveniment.
Un băimărean a trimis presei locale imagini video surprinse de o cameră de supraveghere în timp ce îi era furată pubela din curte. Bărbatul spune că hoțul a furat containerul cu gunoi cu tot și oferă recompensă celor care l-ar putea ajuta să îl identifice pe individ.
Un român care muncește în Italia a recurs la un gest de disperare după ce nu și-a primit salariului. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, și-a dat foc în semn de protest.
Florin Cîţu, noul preşedinte al PNL, a comentat eșecul campaniei de vaccinare despre care spune că "nu are nicio legătură cu declaraţiile sale privind relaxările". Românii se uită la cadrele medicale și la profesori ca fiind exemple demne de urmat, dar doar 40% din fiecare din cele două categorii s-au vaccinat. Se pot lua în calcul şi penalizări, a precizat premierul.
Un bărbat de 58 de ani a fost atacat de un urs, sâmbătă seara, în localitatea prahoveană Breaza. Este al doilea atac de acest gen produs în judeţ în ultimele 24 de ore.
Cristian Tudor Popescu afirmă că după Congresul PNL desfășurat sâmbătă, adevăratul câștigător este Klaus Iohannis care a fost „reales președinte PNL”.
Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta a povestit în timpul unei emisiuni TV experiența prin care a trecut, după ce, atât ea cât și iubitul ei, au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Un copil în vârstă de 5 ani, din Untești, județul Vaslui, a fost găsit inconştient în stare gravă, după ce s-a intoxicat, din greșeală, cu o soluție pentru deparazitarea oilor. El a confundat recipientul în care se afla soluția cu o sticlă de suc. Copilul a fost transferat Spitalul Sf. Maria Iași pentru tratament de specialitate.
Adrian Minune a împlinit ,vineri, 47 de ani, prilej de mare sărbătoare în familia Simionescu. Celebrul artist marcat momentul cu o petrecere de zile mari, iar invitații au fost, așa cum era de așteptat, extrem de darnici.
Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS, a comentat alegerile de la Congresul PNL din 25 septembrie 2021 şi a apreciat că "cel mai liberal şi articulat discurs, centrat pe nevoile românilor l-a avut Kelemen Hunor", restul discursurilor încadrându-le la "Caragiale Reloaded".
Dean Berta Vinales, pilot spaniol participant în Campionatului Mondial de Supersport 300, a decedat sâmbătă într-o etapă a competiţiei. Tânărul avea doar 15 ani şi era varul lui Maverick Vinales, pilot în MotoGP.
Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu, cu o rată de infectare de 3,16 cazuri la o mie de locuitori,
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat, sâmbătă, pe un teren situat în apropierea aerodromului din Strejnic, județul Prahova.
Florin Cîţu, noul preşedinte al PNL ales la Congresul din 25 septembrie 2021, a dezvăluit strategia şi obiectivele liberalilor.
Realizatorul Antena 3 Radu Tudor a comentat câștigarea alegerilor pentru președinția Partidului Național Liberal de către Florin Cîțu.
Britanica Margaret Keenan, 91 de ani, prima persoană din lume căreia i-a fost administrat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer, a fost imunizată, vineri, cu cea de-a treia doză.
Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a anunțat ca își va depune demisia de la șefia Camerei Deputaților, luni, la prima oră și a transmis mesajul ferm că orice parteneriat al său cu Klaus Iohannis s-a încheiat, odată cu câștigarea alegerilor la Congresul PNL de către Florin Cîțu.
Florin Cîțu a susținut un discurs după ce rezultatul voturilor pentru șefia PNL l-au arătat câștigător.
Partidul Social Democrat a reacţionat pe pagina de socializare, după ce Florin Cîţu a fost declarat câștigător la Congresul PNL din 25 septembrie 2021.
Un bărbat care a rămas fără permis pentru 90 de zile, pentru că ar fi condus cu o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, a obţinut anularea sancţiunii după ce a arătat că nu avea strop de alcool în sânge.
Florin Cîţu este noul preşedinte al PNL, după ce a fost votat de majoritatea delegaţilor prezenţi la Congresul PNL de astăzi, 25 septembrie 2021. Florin Cîțu a obținut 2.878 de voturi, 60,2% din numărul voturilor valabile. Ludovic Orban a obținut 1.898 de voturi, 39,7%. 72 de voturi au fost anulate.
Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, s-a ales cu o condamnare de 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ultraj, după ce a ameninţat cu coasa doi agenţi de poliţie pe motiv că a crezut că sunt "necunoscuţi deghizați".
Zgomotul făcut de câini i-au adus unui bărbat din Brăila o amendă de 300 de lei.
Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din partea USR PLUS, Cristian Ghinea, a anunțat, sâmbătă, că va participa luni la întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vine la Bucureşti.
Peste 16.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 5.457.784 de persoane vaccinate, din care 5.321.164 cu schema completă.
Autorităţile columbiene au confiscat un transport de 3.493 de aripioare de rechin ce urmau să fie traficate ilegal în Hong Kong de pe aeroportul din Bogota.
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, îi cere fostului șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, să clarifice declarațiile potrivit cărora un fost ministru al mediului a făcut presiuni politice asupra sa.
Congres PNL septembrie 2021. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat, sâmbătă, că echipa lui Florin Cîţu a cerut în cel puţin 14 organizaţii controlul direct al votului, iar ca măsură suplimentară li s-a solicitat delegaţilor să-şi fotografieze buletinul de vot.
Marea competiție dintre liderii liberali, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, la Congresul PNL din 25 septembrie 2021 desfăşurat la Romexpo, a fost marcată cu momente de tensiune, dar şi episoade hazli. Liderii liberali s-au arătat amuzați când jurnalistul Antena 3, Cristi Popovici a transmis live din mijlocul acțiunii purtând tricouri cu "Marea iubire" și "Iohannis cu Sorinel".
Congres PNL septembrie 2021. Rareș Bogdan a comentat, în exclusivitate pentru Antena 3, campaniile celor doi candidați la șefia Partidului Național Liberal, Florin Cîțu și Ludovic Orban, și modul în care s-a desfășurat ziua votului decisiv.
De la 1 octombrie 2021 cetăţenii români nu vor mai putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie în Marea Britanie ci doar un paşaport valabil, aminteşte Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Antena 3 este un canal de televiziune privat de știri din România de orientare social-conservatoare. Acesta este deținut de compania Antena 3 S.A., care face parte din grupul Intact, fondat de Dan Voiculescu.

Emisiunile sale prezintă informații legate de domeniul social și politic, dar și de mediul de afaceri.  Antena 3 este singurul post de televiziune din România afiliat la CNN International, ceea ce permite fiecăreia dintre cele două televiziuni să preia cu costuri reduse transmisiuni ale celeilalte.